joi, 19 mai 2022

"Ugly love" - Coleen Hoover



Ugly love 


                     Ugly love este un roman incredibil de frumos, despre dragoste și absența acesteia, despre durere fără margini și terapia prin iubire, despre suferință și acceptare, despre a fi bine cu tine după ce ai trecut prin cele mai grele pierderi. Cartea asta este emoție în stare pură și nu de puține ori a trebuit să mă opresc din citit pentru a îmi pune ordine în gânduri sau am lăcrimat din milă pentru Miles.

                 A fost una dintre puținele cărți citite în ultimul timp la care abia așteptam să mă întorc, să mă mai afund puțin în poveștile prezentate cu atâta măiestrie de către autoare și nu mi-aș fi dorit să se termine. A rămas blocată oricum în suflet. Este cu adevărat un balsam pentru acesta, pentru că, vrei nu vrei, ajungi să te autoanalizezi și să te întrebi unde poate duce absența iubirii și ce miracole poate crea prezența acesteia. 

                Da, este un roman despre partea urâtă a iubirii, după cum spune și subtitlul, însă este mult mai mult de atât, căci dincolo de suferința provocată de lipsa celui care odinioară te completa, Colleen Hoover ne prezintă puterea pe care dragostea o poate avea, doborand doruri greu de exprimat în cuvinte și îmblânzind monștrii interiori, care te fac incapabil să iubești din nou.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

A beautiful mind

 A beautiful mind    A Beautiful Mind este un film biografic a unei minţi sclipitoare, o dramă spectaculoasă a unui mare matematician, John ...